Ion Prostul.

Caragiale. Inca o povestioara nostima in versuri.

Era pe vremea când purtau
Cocoanele nişte turnuri
Ş-un malacof piramidal
Şi alte multe umpluturi…

Ion Ciortei, un ţopârlan,
Un românaş de viţă veche,
Purtând suman, purtând iţari
Şi-o ţurcănească pe ureche,

A fost luat la militari…
Da-n loc să dea de greu şi el
Ion ajunse vistavoi,
Noroc! la domnul Colonel.

Băiat voinic, făcea de toate:
Era rândaş, spălătoreasă,
Şi vizitiu şi bucătar,
Şi sofragiu şi fată-n casă.

Ion putea fi orişice,
Mă rog, şi doică-ar fi putut;
Dar moaşa casii l-a aflat
Că are laptele bătut.

Aşa, Ion si colonelul
Lucra-ntr-o seară la grăpat.
Când iată doamna înfoiată
Sus în balcon s-a arătat.

Ion numaidecât se-ntoarse
Si se opri pe gânduri dus,
Uitându-se plin de mirare
La malacoful cel de sus.

Don’Colonelul îl întreabă:
– Ce te holbezi aşa, ţigane?
– Mă mir, trăiţi, don’Colonel,
Mă mir de ce văz la cocoane;

Cu malacofu-aşa umflat
Cum poţi s-o pupi? că nu se poate
Nici să te-apropii. – Mă ce prost!
Când vreau s-o pup, şi-l scoate.

– Şi-l scoate? a răspuns Ion;
– Aşa ţi-e vorba?… A-o-leu!
– Aşa, trăiţi, don’ colonel…
Aşa… o pup şi eu!




    Leave a Reply

    Fill in your details below or click an icon to log in:

    WordPress.com Logo

    You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

    Twitter picture

    You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

    Facebook photo

    You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

    Google+ photo

    You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

    Connecting to %s



%d bloggers like this: