Posts Tagged ‘poezie’
am inteles pe dos. da. dar sfarsitul ramane valabil.
…atat.
Un alt dicţionar
Se va scoate probabil un dicţionar
Cu toate cuvintele care-n zadar
Vor încerca să te spună aşa cum eşti tu…
La dicţionar, probabil, vor colabora
Toţi cei care-au fost înaintea mea
Şi toţi cei care urmează – sau poate că nu !
Eu, personal, am să scriu un catren
Şi lîngă el am să fac şi-un desen
Să se ştie precis de ce parte din tine vorbesc:
Unii o să creadă că-i o rîndunică,
Alţii-o să creadă că nu-i rîndunică
Şi-alţii-o să creadă că desigur glumesc !
Hîrtia va fi cea mai fină hîrtie,
Tivită pe margine cu-o broderie
Din semne de zodii, tipărite în aur şi jar…
Din două-n două pagini, cîte-o poză de-a ta
Va ilustra şi va comenta
Cîte-un citat celebru, luat din alt dicţionar…
Copiii în şcoală îl vor învăţa,
Fiindcă altfel vor căpăta notă rea,
Părinţii lor din scoarţă în scoarţă-l vor citi…
La ultima pagină vor răsufla
Şi-şi vor spune unul altuia “aşa da !”
Cînd, de fapt, despre tine nimic nu vor şti…
Iar tu, bătrînă, dar tot frumoasă,
Vei sta undeva, într-un jilţ, într-o casă,
Povestind mereu altfel aceleaşi superbe-amintiri,
Şi dincolo de zidul de cărămidă,
Un băiat timid şi-o fată timidă
Vor începe alt dicţionar doar din priviri…
– Alexandru Andries.
Nu stiu ce am patit. Nu ma simt in stare de nimic. Sunt intors pe dos. Acum, printr-un exces de zel, m-am asezat in fata ecranului astuia incercand sa scriu ceva si…ghici ce ?! Pustiu.
…….
Timpul vietii ni-i scurt
Hai sa-l facem curat
Traiesc unii din furt,
Altii doar din ce-au dat,
Sunt saraci si bogati,
Lasii scuipa pe bravi.
Voi, ce-n luna zburati
Pan’ la cer va urcati
Pe spinari de noi sclavi.
Voi ce-n luna zburati
Cu-ale noastre izbanzi
Nu uitati c-aveti frati
Pe planeta flamanzi.
Painea lor o mancati
Printre stele zburand,
Voi degeaba zburati
Cand cei subdezvoltati
Se tarasc pe pamant.
Lumea-i plina de rani
Si de doctori docenti
Si de masti si de vami
Si de mari inocenti.
Fiindca nasteti copii
Aparati-i luptand,
Doborati monstrii vii
Ce de-un veac de vecii
Dolii pun pe pamant.
Intre cei care trag
Si acei ce sunt trasi
Nu e loc de vreun steag,
E o groapa de pasi.
Intre ei sunt sudati
Cu un stramb ideal,
Cum sunt bine legati
Condamnatul de lat
Si biciusca de cal.
Fii ai muncii aveti
Nadusala pe piept
Cum sta nurca de pret
Pe-al madamelor piept.
Unii iau, altii fac,
Unii dorm, altii sunt.
Intre inger si drac
Trage omul sarac,
Inhamat la pamant.
Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si ruina si cetate
Genii mari si frunti tembele,
Vant ce sta si vant ce bate
Si martiri dar si lichele,
Nedreptate si dreptate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele.
Adrian Paunescu – Pamantul Deocamdata.
Femeile sînt autobuze
Pe care le aşteptăm:
Stăm în staţie cu anii…
Uite, de-aia fumăm !
Şi-apoi cînd apar, n-apar niciodată
Decît de la trei în sus…
Şi dacă te mişti încet, amice,
Te-ai lins pe bot, că s-au dus !
Cum să ghiceşti aşa, dintr-o dată,
Unde-ai putea s-ajungi ?
Dacă nu-ţi convine traseul ?
Dacă au staţii prea lungi ?
Femeile-autobuz ştiu bine,
De-aia ţin uşa crăpată:
Trebuie să te sui aproape din zbor…
Cum dracu’ să n-o faci lată ?
Şi dacă cumva ceva nu-ţi convine
Şi vrei înapoi pe şosea,
Numărul unu: o faci din mers,
Numărul doi: nimeni nu te mai ia !
Aşa că las-o încolo de treabă,
N-ai cum să ieşi din joc…
Femeile sînt autobuze, da,
Dar fără ele stăm pe loc…
Femeile sînt autobuze,
Dar fără ele stăm pe loc…
Femeile sînt autobuze,
Dar fără ele stăm pe loc…
Femeile sînt autobuze,
Dar fără ele stăm pe loc…
Femeile sînt autobuze,
Dar fără ele stăm pe loc…
– Alexandru Andries.
Caragiale. Inca o povestioara nostima in versuri.
Era pe vremea când purtau
Cocoanele nişte turnuri
Ş-un malacof piramidal
Şi alte multe umpluturi…
Ion Ciortei, un ţopârlan,
Un românaş de viţă veche,
Purtând suman, purtând iţari
Şi-o ţurcănească pe ureche,
A fost luat la militari…
Da-n loc să dea de greu şi el
Ion ajunse vistavoi,
Noroc! la domnul Colonel.
Băiat voinic, făcea de toate:
Era rândaş, spălătoreasă,
Şi vizitiu şi bucătar,
Şi sofragiu şi fată-n casă.
Ion putea fi orişice,
Mă rog, şi doică-ar fi putut;
Dar moaşa casii l-a aflat
Că are laptele bătut.
Aşa, Ion si colonelul
Lucra-ntr-o seară la grăpat.
Când iată doamna înfoiată
Sus în balcon s-a arătat.
Ion numaidecât se-ntoarse
Si se opri pe gânduri dus,
Uitându-se plin de mirare
La malacoful cel de sus.
Don’Colonelul îl întreabă:
– Ce te holbezi aşa, ţigane?
– Mă mir, trăiţi, don’Colonel,
Mă mir de ce văz la cocoane;
Cu malacofu-aşa umflat
Cum poţi s-o pupi? că nu se poate
Nici să te-apropii. – Mă ce prost!
Când vreau s-o pup, şi-l scoate.
– Şi-l scoate? a răspuns Ion;
– Aşa ţi-e vorba?… A-o-leu!
– Aşa, trăiţi, don’ colonel…
Aşa… o pup şi eu!
Acum, ca am scris despre ea cu un patos urias, transpirand ca oglinda dupa un dus fierbinte, am sa incerc sa ma relaxez si sper sa reusesc acelasi lucru si cu tine punandu-te sa citesti niste versuri amuzante si totusi pline de subinteles ale lui Caragiale.
Ia vezi toanta de Mărie,
Ce gătită! cum şi-a dat
Pe obraz cu rumenie
Şi pe cap cu alifie:
Să se mire toţi în sat.
Ia te uită şi Ilie,
Ce flăcău bun de peţit!
Cu iţari noi de dimie
Şi cu flori la pălărie,
Şi cu cisme s-a-nnoit.
— Fă Mărie, nu dai laba?
— Nu ţi-o dau, măcar să mori!
— Fă, te rog! — Mă rogi degeaba…
— Apoi dac-aşa ţi-e treaba,
Te iau altfel, şi… ori, ori.
— Mă! se vede nu ţi-e bine…
Fii de treabă nu fii prost:
Intri-n iad, sărac de tine!
Ai uitat, nu ţi-e ruşine
Că acum suntem în post!
— Dacă-i post, de ce la Nică
Ochii toată ziua-ţi caşti?
— Meri te plimbă! Ce-i adică.
Numai ochii? Tu… n-ai frică!
Tu aşteaptă pân-la Paşti…
Şi-a plecat pătruns Ilie…
Ce mândreţe de flăcău!
Cu iţari noi de dimie
Şi cu flori la pălărie.
Şi îl strânge-o cismă rău.
*Bineinteles, versurile astea pot fi luate si drept o aluzie in raspar la adresa Ei; dar eu n-am fost niciodata asa rautacios.
o betie de cuvinte 